Tibi Norvath (George Piștereanu)

10 Ianuarie 2019, 13:37


	Tibi Norvath (George Piștereanu)

Tatăl lui era alcoolic și își bătea soția și copilul de fiecare dată când venea beat acasă. Cât era încă mic, nu putea decât să se ascundă de tatăl care devenea din ce în ce mai sălbatic. Dar într-o seară, când Tibi era deja adolescent, nu s-a mai putut stăpâni.

Tatăl său o bătea pe soție, deși aceasta zăcea deja într- o baltă de sânge. Tibi a recunoscut că mama lui era moartă și s-a repezit cu furia adunată de ani de zile la tatăl său. Fără să-și dea seama l-a omorât.



A intrat în închisoare, unde a avut noroc să-l întâlnească pe Cezar, care începuse sa-și formeze o trupă de oameni loiali în jurul său.

Cezar l-a educat pe Tibi, deși nu s-a prea lipit cartea de el. Când a fost eliberat, a intrat într-un joc dublu. Pe de-o parte este omul lui Cezar și apoi al lui Vlad, pe de alta lucreză oficial pentru Leo și îl ajută pe acesta la cazinou și la activitățile sale criminale.

Leo recunoaște că Tibor este "slugă la doi boieri", dar între timp s-a format o prietenie sinceră între cei doi. Tibi a devenit un criminal, dar în suflet a rămas un adolescent care are nevoie de siguranță și de înțelegere.