• Emisiuni
  • VLAD
  • Actorii din VLAD dezvăluie care sunt scenele lor favorite din acest sezon

Actorii din VLAD dezvăluie care sunt scenele lor favorite din acest sezon

Actorii din VLAD dezvăluie care sunt scenele lor favorite din acest sezon

Un sezon spectaculos, cu multe răsturnări de situație, se apropie de final, iar Adrian Nartea, Victoria Raileanu și George Piștereanu ne dezvăluie care sunt scenele lor favorite din acest sezon al serialului. 

Victoria Raileanu spune că scenele sale preferate sunt secvențele înmormântării lui Tibor, care au o încărcătura specială. „Sunt preferatele mele pentru că au fost primele secvențe filmate după perioada de izolare, iar cheful și dorul erau foarte mari, dar și pentru că aveau o încărcătură specială. Cu toții eram triști într-o anumită măsura că personajul lui George moare. Dar ne-am și distrat în același timp la acea filmare. Mi-a plăcut mult una din indicațiile lui Peter Kerek, regizorul acelui episod, care ne-a spus că trebuie să iasă murdar și să nu ne gândim deloc la felul în care arată din punct de vedere estetic. El referindu-se la tot momentul în care Miki vrea să intre în groapă, apoi e prinsă de ceilalți, se smucește să sară în groapă și este băgată în mașină. Cred că a ieșit foarte real momentul acela. S-a simțit încărcătura noastră în secvențele astea, pentru că au fost foarte emoționante și pentru noi.”

Adrian Nartea ne dezvăluie că una dintre scenele sale favorite esta una de acțiune. „Este o secvență de acțiune, în slow motion, în care Vlad face un salt spectaculos ca în filmele de acțiune și în care trage cu pistolul. A fost o secvență repetată pe loc, cu cascadori, care a ieșit, și pe care am ținut mult să o fac eu. Sunt mândru și bucuros de cum a ieșit secvența asta.”

Pentru George Piștereanu, una dintre scenele favorite și importante când vine vorba de poveste și de personajul său, Tibor, este scena în care acesta intră în atelier și îl surprinde pe Leo, care o ține ostatică pe Iulia. „Este o scenă care elucidează orice urmă de mister legată de tabăra în care este acest personaj. E o luptă complicată între Tibor și Leo, având în vedere prietenia pe care au avut-o. Job-ul de a o proteja pe fata inginerului versus prietenie. Iar când a venit vorba să filmăm scena, fiind scene de acțiune, bătaie, durează mult și necesită atenție mare. Pentru că actorul se poate lovi de exemplu, de aceea implică ore de repetiție. Pentru mine nu a fost complicată pentru că eu în prealabil studiez personajul, mă gândesc în ce situații ar putea ajunge, ce ar trebui să știu pentru asta. Pentru personaj am aprofundat Kickbox, dar și orele de antrenament Krav Maga m-au ajutat să înțeleg mai bine mișcările, să le rețin. Dacă nu faci sport iar personajul tău este un om care știe să se bată, e mai complicat. Tu trebuie să reții anumite serii de lovituri, mișcările trebuie bine făcute astfel încât să nu îți lovești partenerul de filmare. A fost o scenă importantă din punct de vedere al poveștii dar și al mișcărilor.”

Urmăriți VLAD, în fiecare luni, de la 20:30, la PRO TV!

Vezi și: Adrian Nartea, despre ce și-ar dori să schimbe la personajul Vlad



 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune VLAD

Articole pentru emisiune VLAD

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni