• Emisiuni
  • VLAD
  • Alianța dintre Vlad și Cezar, pe cale să se destrame

Alianța dintre Vlad și Cezar, pe cale să se destrame

Alianța dintre Vlad și Cezar, pe cale să se destrame

Aseară, în episodul 3 al noului sezon, Vlad a fost pus în fața unei alegeri dificile: să salveze viața oamenilor săi, Miki și Tibor, sau să își ducă la capăt misiunea și să îl ucidă pe Iordache, după cum îl instruise Cezar.

„Îmi ești dator până în măduva oaselor. Dacă nu te scoteam din închisoare acum erai o cruce în cimitir. Tot ce ai făcut până acum, ai făcut prin mine, băiatule!” Cezar

Vlad decide să îl elibereze pe Iordache, pentru a-i putea salva pe Miki și Tibor, într-un schimb de ostatici palpitant. Din cauza acestei alegeri, între Vlad și Cezar, omul care l-a ajutat să scape din închisoare și să se reinventeze, se naște o discuție tensionată. „Fata mea a dispărut de 3 zile și psihopatul care umblă să mi-o omoare e liber datorită ție, Vlad!” 

Vlad îi răspunde că Miki și Tibor sunt niște angajați, însă viața lor este la fel de importantă ca a fiicei lui, Iulia. 

Tot în episodul de ieri, am văzut cum Eliza suferă consecințele faptelor sale, iar stilul său de viață este în declin, ajungând să se angajeze pe post de menajeră în cadrul unui hotel. De asemenea, ea a fost nevoită din nou să depună mărturie la tribunal, la procesul de apel al soțului său, Ștefan. 

Ștefan ajunge să fie achitat și declarat nevinovat, cu ajutorul Carlei, care depune mărturie în favoarea lui. Acesta părăsește tribunalul victorios, aruncându-i o privire triumfătoare lui Vlad. 

Aseară am văzut o întâlnire tensionată și între Vlad și Eliza, care discută aprins pe treptele tribunalului. Vlad îi spune Elizei că ar vrea să o ajute pe ea și pe copilul ei, însă aceasta izbucnește nervoasă și refuză ajutorul lui, spunându-i că se va descurca singură.

Cum vor evolua relațiile dintre personaje și ce impact va avea alianța dintre Ștefan și Iordache vedem săptămâna viitoare, luni, de la 20:30, la PRO TV.   

Vlad – Fața întunecată a răzbunării!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune VLAD

Articole pentru emisiune VLAD

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni