Lansarea sezonului 2 VLAD – lider de audiență pe toate segmentele de public.

10 Septembrie 2019, 10:55


	Lansarea sezonului 2 VLAD – lider de audiență pe toate segmentele de public.
Data: 10 Septembrie 2019

Aseară a început sezonul 2 VLAD, iar telespectatorii au retrăit iubirea, suspansul și povestea răzbunării personajului principal. 

Eliza și Vlad au început să se apropie și au trăit primele momente împreună. , iar Delia a revenit în viața lui Cezar și împreună fac totul pentru a-l proteja pe Vlad, însă nu uită nici de scopurile lor. 

Primul episod VLAD a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, VLAD a înregistrat 8.6 puncte de rating și 25.8% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 7.8 puncte de rating și 23.4% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, aproape 1.4 milioane de telespectatori au urmărit continuarea răzbunării, povestea de iubire și răsturnările de situație, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:26, peste 1.6 milioane de români au trăit suspansul și emoția din serial. 

Chiar dacă Leo și Tibi au trecut prin momente extrem de dificile, niciunul dintre ei nu a avut curajul să-l împuște pe celălalt, așa că au rămas apropiați și par pregătiți să afle totul despre Vlad.

Leo și Titi au ajuns în casa Deliei și au reușit să afle un indiciu care îi poate aduce foarte aproape de ceea ce-și doresc și ajung pe urmele medicului care a făcut posibilă transformarea lui Adrian în Vlad.

Și, pentru că și-a dorit ca Filip să fie ucenicul lui, Leo le pune în pericol viața lui Răzvan și mamei lui, Maria. Băiatul, aparent inocent și îndurerat, a furat pistolul din casa celui pe care îl admiră și a ajuns în casa părinților lui Adrian pentru a răzbuna moartea tatălui său. Lunea viitoare, de la 20:30, aflăm ce se întâmplă acolo și dacă Vlad ajunge prea târziu pentru a-și salva fratele și mama.

Săptămâna viitoare, povestea continuă cu noi situații limită și cu decizii care vor duce suspansul la un alt nivel. 

VLAD – Cine iubește nu iartă!

Vezi aici: VLAD - Sezonul 2, Episodul 1

FULLSCREEN
Lansarea sezonului 2 VLAD – lider de audiență pe toate segmentele de public.
  • /

ȘTIRI SIMILARE

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO